- Să vă explic care este conflictul între ştiinţă şi religie.
Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare
- Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
- Da, domnule, spune studentul.
- Deci crezi în Dumnezeu?
- Cu siguranţa.
- Dumnezeu este bun?
- Desigur, Dumnezeu este bun.
- Este Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
- Da.
- Tu eşti bun sau rău?
- Biblia spune că sunt rău.
Profesorul zâmbeşte cunoscător. Aha! Biblia! Se gândeşte puţin:
- Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoana bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să o ajuti? Ai încerca?
- Da, domnule. Aş încerca.
- Deci eşti bun.
- N-aş spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă daca ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu.
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă.
- El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus este bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poţi răspunde, nu-i aşa?
El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
- Hai să o luam de la capăt, tinere. Dumnezeu este bun?
- Pai…, da, spune studentul.
- Satana este bun?
Studentul nu ezită la această întrebare:
- Nu.
- De unde vine Satana?
Studentul ezită:
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
- Da, domnule.
- Răul este peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da.
- Deci cine a creat răul?
Studentul nu răspunde. Profesorul a continuă.
- Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi raul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu este rău. Exista pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foieşte jenat.
- Da.
- Deci cine le-a creat?
Studentul iaraşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă intrebarea.
- Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi.
- Spune-mi, continuă el, adresându-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează şi cedeaza nervos.
- Da, domnule profesor, cred.
Bătrânul se opreşte din mărşăluit.
- Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?
- Nu, domnule. Nu L-am văzut.
- Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tau?
- Nu, domnule, nu l-am auzit.
- L-ai simţit vreodată pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit?
Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, domnule, mă tem ca nu.
- Şi totuşi crezi în el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.
- Da, credinţa, repetă profesorul. Aceasta este problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovada, ci doar credinţă.
Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune şi el o întrebare.
- Domnule profesor, există caldură?
- Da.
- Şi există frig?
- Da, fiule, există şi frig.
- Nu, domnule, nu există.
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacută.
Studentul începe să explice:
- Poate exista multă caldură, mai multă caldură, super-caldură, mega-caldură, caldură nelimitată, caldurică sau deloc caldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 273,15 °C sub zero, ceea ce nu înseamnă caldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de −273,15 de grade. Fiecare corp sau obiect este demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi căldura este cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-−273,15 °C) înseamnă absenţa totală a căldurii. Vedeţi, domnule, frigul este doar un cuvânt pe care îl folosim pentru
a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurata în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu este opusul căldurii, domnule, ci doar absenţa ei.
Clasa este învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.
Dar întunericul, profesore? Există întuneric?
- Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce este noaptea dacă nu intuneric?
- Din nou răspuns greşit, domnule. Întunericul nu este ceva; este absenţa a ceva. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumina strălucitoare, lumina intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeşte întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?
Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa.
- Ce vrei să demonstrezi, tinere?
- Vreau să spun că premisele dvs. filosofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia trebuie sa fie şi ea greşită.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?
- Poţi explica în ce fel?
- Lucraţi cu premisa dualităţii, explică studentul. Susţineţi că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule, ştiinţa nu poate explica nici macar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar nimeni nu a vazut sau nu a înţeles pe deplin vreuna dintre acestea două. Să consideri că moartea este opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substantial. Moartea nu este opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?
- Dacă te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.
- Aţi observat vreodată evoluţia cu propriii dumneavoastră ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când işi dă seama încotro se îndreaptă argumentul.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. nu cumva predaţi studenţilor ceea ce credeţi, nu? Acum ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator?
Clasa murmură. Studentul tace până când emoţia se mai stinge.
- Ca să continuăm demonstraţia pe care o faceaţi adineauri celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca sa înţelegeţi la ce mă refer.
Studentul se uită în jurul său, în clasă.
- Este vreunul dintre voi care a vazut vreodată creierul profesorului?
Clasa izbucneşte în râs.
- Este cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? insită studentul
…
Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile şi conform protocolului demonstrabil,
ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dvs., domnule?
Acum, clasa era cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o faţa impenetrabilă. În fine, după un interval ce pare o veşnicie, profesorul răspunde:
- Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu.
- Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continuă studentul. Acum, domnule, există răul?
Acum nesigur, profesorul răspunde:
- Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La aceasta, studentul replică:
- Răul nu există, domnule, sau cel puţin nu există în sine. Răul este pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. Este ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întamplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.
Profesorul s-a aşezat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu